Ce înseamnă lipsa comunităţii?

claudia (clopoţel) cornea

Era miezul nopţii şi eram singură acasă. Soţul meu era la serviciu, iar eu nu mă simţeam bine. Abia mă puteam ridica din pat şi nu aveam medicamente în casă. Nu ştiam ce să fac să-mi mai revin. Eram ca de plumb. Am numărat ore interminabile până a venit soţul meu acasă.

În mijlocul acelor ore grele am realizat că eu aveam ceva ce mulţi oameni nu au: aveam pe cine aştepta, aveam pe cine să mă bazez şi la cine să apelez. Iar dacă nu eram căsătorită, ştiam că pot apela la familia mea. Eram sigură că e de ajuns să dau un telefon şi cineva ar fi venit lângă mine.

Gândul mi s-a dus la multele strigăte care cer ajutor în miezul durerii, în mijlocul nevoilor. Cine îi aude pe cei care nu au pe nimeni? La cine pot apela ei cu siguranţa că vor fi auziţi? Cine îi poate srijini pe cei care nu au o comunitate?

Mi-e teamă. Mi-e teamă că răspunsul pe care-l aşteaptă la strigătul lor este de multe ori doar o tăcere. O tăcere rece care inundă inima şi viaţa lor. Poate că unii întind mâna spre "telefon" dar dincolo nu răspunde nimeni...

Ce alegem noi, trupul lui Hristos? Alegem să auzim, să facem parte din comunitatea celor care vor să fie auziţi dar nu sunt? Alegem ignoranţa?