Neintegrarea celor săraci în UE: o oportunitate pentru biserica

de David Chronic

Identitatea unui popor este alcătuită prin poveştile pe care le istoriseşte.[1] Poveştile care subscriu identitatea română vorbesc despre daci şi romani, despre Ştefan Cel Mare şi Brâncoveanu. Comunismul a adus proprile lui naraţiuni despre puterea muncitorilor; dar cand acestea s-au prăbuşit, vidul s-au umplut repede cu poveşti despre capitalismul democratic privind participarea individului liber într-o societate liberă. Astăzi, România îşi găseşte identitatea ca fiind europeană dar vine şi UE cu naraţiunile ei care făuresc o identitate.

Cu toate că naraţiunea dominantă în România este capitalismul, ea încă îşi diferenţiază identitatea.[2] În sferă politică, România nu se numeşte un “stat balcanic”, pentru evitarea identificării cu binecunoscutele conflicte din fosta Iugoslavie. România nu se autodenumeşte parte din “Europa de Est”, ci din “Europa Centrală”, ca să se aşeze împotriva influenţei trecute şi prezente a Rusiei. Integrarea României în NATO reîntăreşte participarea ei sistematică în vest. Cu toate că este predominant Ortodoxă, România l-a primit pe Papa Ioan Paul II, care a susţinut poziţia ei pro-latină şi pro-occidentală. Dorinţa României să fie identificată ca europeană a fost legitimizată de integrarea ei în Uniunea Europeană.

În mod fundamental, UE este o poveste economică. Iniţial numită Comunitatea Economică Europeană, UE caută un spaţiu comun pentru a face comerţ cu bunuri şi muncă şi pentru o valută comună. Ca să slujească şi să protejeze scopurile economice, s-a înfiinţat o entitate politică. Poveştile care susţin o identitate comună a “europeanului” merg înapoi la imperiul grec şi cel roman. Cu toate că este o extindere geografică a continentului Asiatic, Europa se defineşte ca fiind separată, prin istoria imperiilor ei, prin moştenirea ei catolică şi protestantă şi prin pretinderea ei filozifică şi ştinţifică de “iluminism”.[3] Această auto-percepţie de a fi standardul civilizaţiei, a legitimizat istoria ei de colonialism. Deşi azi există contracurente de toleranţă, pluralism şi “corectitudine politică” care caută să ispăşească dominarea internaţională din trecut, presupunerea ei că “standardele vestice” sunt mai bune, continuă să sprijine promisiunile poveştii UE-ului de dezvoltare, responsabilizare şi integrare.

Dar nu numai că această naraţiune nu reuşeşte să integreze toţi românii, ci îi marginalizează, în mod particular, pe cei săraci. Desigur, UE are şi câteva efecte bune asupra celor săraci. Sărăcia este definită, identificată şi măsurată.[4] Sunt înfiinţate şi finanţate programe sociale menite să uşureze săracia cruntă. Teritoriul UE este deschis pentru mişcare liberă, şi, ca urmare, oferă acces la locuri de muncă şi schimburi de bunuri şi servicii. UE favorizează creşterea salariilor în România. Politica şi legea ei internaţională creează un sistem de responsabilizare şi protecţie.

Cu toate acestea, efectele negative a UE indică faptul că lanţurile sărăciei continuă să stăpânească în România. Mulţi din cele câteva milioane de români care au emigrat din România sunt din clasa economică de jos. Atraşi de momeala banilor, mulţi ajung să facă serviciile nedorite de vestici, să lucreze pe piaţă neagră, sau, mai rău, să fie implicaţi în activităţi ilegale. Unii reuşesc să găsească un serviciu bun dar suferă încă din cauza unei comunităţi pierdute. Un studiu efectuat de Fundaţia Soros din 2007 spune că în România în jur de 350.000 de copii – aproape un copil din cinci – are cel puţin un părinte care lucrează în străinătate. Guvernul roman estimează că 60.000 de copii au fost părăsiţi de amândoi părinţii, dar probabil că numărul este mult mai mare.[5] Destrămarea acestor familii provoacă nu numai probleme sociale şi psihologice asupra copiilor ci şi afectează şi pe părinţii care pierd comunitatea în care dădeau socoteală şi unde totodată erau sptijiniţi.

Deşi muncitori imigranţi sunt plătiţi mai bine in vest decât în România, ei totuşi sunt „sub-plătiţi” în comparaţie cu cetăţenii ţărilor respective care lucrează în aceleaşi domenii. În România, salariile cresc datorită politicii guvernului şi a cerinţei pentru muncă, dar nu suficient de mult ca să-i aducă pe români acasă. Mai degrabă, firmele române au început să recruteze forţă de muncă din Turcia, China şi din fostele ţări sovietice – alţii care sunt dezrădăcinaţi din comunităţile lor ca să muncească într-o ţară străină. Şi din cauză acestei tendinţe de afaceri, salariile sunt menţinute la limita de jos.

În plus, creşterea salariilor în România (între 10-12% anual) nu este egală cu creşterea preţurilor.[6] Alimentele, energia şi preţul imobilelor au crescut mai substanţial decât salariile. Din nefericire, realitatea aceasta afectează mai mult pe cei săraci decât pe cei non-săraci deoarece înseamnă o proporţie mai mare din venitul lor pentru bunuri de bază. Pentru cei mai săraci, înseamnă să supravieţuiească pur şi simplu fără aceste necesităţi. Astfel, cei săraci au mai puţină putere de cumpărare şi sunt mai săraci faţă de timpul de dinainte de aşa-numita “intrare în UE”. Preţul imobilelor, împreună cu privatizarea proprieţăţilor, au forţat pe mulţi săraci să plece din casele lor. Unii ajung în locuinţe sociale degradate iar alţii pleacă la ţară să trăiască din agricultură. Aşadar, cei săraci, în cel mai bun caz, sunt beneficiari sau “obiecte” dar nu participanţi sau “subiecte” în UE.

Un alt semn al eşeculului UE în integrarea membrilor ei, este creşterea partidelor fasciste şi violenţa anti-imigrantă.[7] Pretenţia UE de a fi o cultură pluralistică de toleranţă nu are ca bază narativă decât recunoaşterea faptului că lipsa conflictului este mai bună pentru economie – un sentiment care nu poate susţine diferenţa etnică sau culturală. Desigur, unii imigranţi au făcut fapte oribile şi pentru care nu au scuze, în ţările gazde, dar reacţia violentă anti-imigrantă este simţită cel mai mult de cei săraci, cei mai mulţi fiind nevinovaţi de acuzaţile aruncate.

Împreună cu aderarea României în UE, naţiunea a experimentat speranţa pentru o tragere la răspundere politică şi a văzut pe termen scurt frânarea corupţiei. După ce România “a intrat” în Europa, s-a văzut din nou creşterea corupţiei, ceea ce a determinat comisia UE să certe guvernul român. Din păcate, politica s-a schimbat prea puţin. România este văzută ca fiind cea mai coruptă ţara din UE. Iarăşi, cei săraci poartă lovitura principală a corupţiei endemice. Când mita este cerută de doctori sau de lucrători guvernamentali,aceasta costă un procent mai mare din venitul celor săraci. În plus, cei săraci nu au, de obicei, alte opţiuni când li se cere să dea mită.

Deşi naraţiunea Comunităţii Europeane nu îşi implineşte promisiunea să integreze, există o comunitate cu o poveste alternativă care reuşeşte cu adevarat să susţină dezvoltarea, răspunderea şi integrarea. Este vorba de biserică. Din păcate, biserica încearcă mai degrabă să se integreze în UE decât să fie o comunitate alternativă.[8]

Fiindcă povestea şi valorile bisericii au fost, în general, cooptate de UE, aceasta nu şi-a luat o poziţie critică faţă de toleranţa superficială, emigrare şi alte efecte simţite de cei săraci. Biserica în România încă nu s-a arătat ca fiind un exemplu de comunitate alternativă unde diferenţa este sărbătorită şi unificată în Cristos. Cu toate că emigrarea va continua, biserica încă nu s-a trezit să dezvolte o bază creştină pentru emigrare. Dacă s-a făcut ceva, a fost că românii creştini, locuind în alte ţări, au înfiinţat adunări pentru alţi români. Unii pretind că Europa de vest este a doua populaţie din lume cu cei mai puţini creştini, după cei din fereastra 10/40.[9] Dar dacă biserica română şi-ar uceniciza membrii şi i-ar trimite ca misionari, să fie sare şi lumină în Europa seculară, poate s-ar vedea atunci că au ceva de dat şi nu de luat din Europa.

Biserica este chemată să fie o comunitate alternativă cu o poveste deosebită, care vorbeşte de implicarea şi îndrumarea iubitoare a lui Dumnezeu pentru istoria lumii. Această poveste este vestea bună, în mod special, pentru cei săraci (Luca 4:18). Unde familiile şi comunităţile sunt sfâşiate în numele “unui standard ridicat de trai”, biserica are o viziune de familii trăind împreună, părinţii având grijă de copii şi copiii iubindu-şi părinţii (Efeseni 6). Unde muncitorii sunt exploataţi, biserica istoriseşte despre o comunitate unde plata este corectă (Iacov 5) şi diviziunile economice sunt vindecate (I Corinteni 11). Biserica este comunitatea care poartă de grijă de cei săraci,nu ca de beneficiari ci ca de participanţi (Levitic 19). Biserica nu doar zămisleşte toleranţa superficială ci îi îmbrăţişează pe cei care sunt diferiţi (Galateni 3:28) şi iubeşte pe străin (Luca 10) şi chiar pe duşman (Matei 5:44). Biserica cheamă pe cei corupţi să dea socoteală şi protejează pe cei fără putere (Matei 21:12; Fapte 6). Eşecul UE de a oferi o naraţiune durabilă a integrării este o oportunitate pentru biserică de a fi un popor deosebit (I Petru 2:9), o cetate radiantă aşezată pe un munte (Matei 5:14) şi de a trăi povestea unei persoane în care toate neamurile sunt, cu adevărat, integrate (Romani 15).

---

[1] Alasdair MacIntyre, în După Virtute, Tratat de morală, tr. Catrinel Pleşu, Humanitas, 1998. Naraţiunea este modul prin care oamenii îşi înţeleg identitatea şi poziţia în societate. Identitatea este un concept fundamental care trebuie privit, după cum spune MacIntyre, în relaţie cu conceptele de naraţiune, inteligibilitate şi răspundere. „Identitatea personală este acea identitate pe care o presupune unitatea de caracter cerută de unitatea unei naraţiuni…Unitatea vieţii umane este unitatea unei căutari narative” (p. 225).

[2] Vezi teza prezentată la Romanian Cultural Centre, U.K. de Mircea Micu, “An Alliance Dilemma? Understanding Romanian Foreign Policy in the Context of Transatlantic Divergences”.

[3] Despre identitate europeană, vezi Mihai Neamţu, „Europe in Post-Nihilism? Between the Silence of Words and the Rhetoricity of Images,” Studia Universitatis Babe-Bolyai, Studia Europaea (XLIV) 1-2, 1999.

[4] Spre exemplu, vezi “Child Poverty and Well-Being in the EU: Current status and way forward,” European Commission, January 2008 şi the Phare program.

[5] Luca, Ana Maria Luca. ‘Romania: Long-Distance Families’, Transitions Online, 26 April 2007.

[6] http://www.mediafax.ro/engleza/eu-trims-romania-2008-wage-growth-to-10-4-from-12-2.html?6966;2592377

[7] Pentru suggestii pentru o bază multiculturală în România, vezi Rogbete, Silviu E., „Some Reflections on Religion and Multiculturalism in Romania: Towards a Reappraisal of the Grammar of Traditions,” Romanian Journal of Political Science, 35-55.

[8] Comunitatea alternativă este identitatea bisericii – în lume, dar nu din lume – care imaginează, proclamează şi trăieşte o altă viziune asupra omului, societăţii şi cosmosului care curg de la viaţa cu Dumnezeu nu de la stat sau alte comunităţi dominante.

[9] Johnstone, Patrick and Jason Mandryk, Operation World, 51.

Ce înseamnă intrarea în UE pentru biserică şi societate?

de Ovidiu Ghiţă
(Pastorul Bisericii Baptiste "Sfânta Treime", Galaţi)

Începând cu 1 Ianuarie 2007, visul celor mai mulţi dintre români – în special al celor interesaţi – legat de integrarea ţării noastre în Uniunea Europeană, a devenit realitate. Pregătită din vreme cu minuţiozitate – umbrită suficient de efortul nevoalat şi zgomotos al unor partide de a confisca meritul integrării şi de unele conflicte politice interne – campania lansată pe plan naţional de a sublinia marile avantaje ale integrării, a dat roade: o bucurie generalizată ocazionată de integrarea ţării noastre în UE. Nici dezamăgirea „cultivată” cu sârg de promisiunile neonorate ale politicienilor pentru un trai mai bun pe plan intern, nici temerile unor analişti mai mult sau mai puţin cunoscuţi şi nici observaţiile făcute de alţii privind impactul integrării asupra valorilor unor ţări fost comuniste, ajunse înaintea noastră în „raiul european”, nu au micşorat bucuria şi nu au diminuat speranţele pentru o viaţă împlinită la cei mai mulţi dintre noi. La peste un an de la momentul de sărbătoare al integrării, ce am putea spune despre avantajele şi, respectiv, dezavantajele statutului de ţară membră a UE?

Răspunsul este şi complex şi dificil de dat. În primul rând, pentru că diferă sistemul de referinţă faţă de care analizăm întrebarea. Apoi pentru că intervine factorul subiectiv: fiecare din noi, având seturi de valori pentru viaţă diferite, resimţim diferit contactul cu realitatea integrării. Şi nu în ultimul rând, pentru că efectele pozitive şi negative se „amestecă” atât de uşor, încât este destul de greu să le observi impactul. Atunci ce este de făcut?

Personal, propun o considerare serioasă a pericolelor şi capcanelor care se întrevăd odată cu integrarea ţării noastre în UE, fie şi pentru că răul infiltrat, sau care bate la uşă, poate distruge în timp, tot binele dorit. Totodată anticiparea corectă a acestor pericole ne va ajuta să găsim şi antidotul pentru contracararea lor.

Integrarea în UE accentuează şi aduce o serie de avantaje care ne pot face viaţa mai uşoară şi mai plăcută, toate cultivate sub umbrela consolidării democraţiei: drepturile omului, votul universal şi liber, libertate individuală garantată, respectul faţă de proprietate, posibilitatea ca fiecare să aibă acces la bunurile vieţii, participarea tuturor la dezbaterea politică pe diferite nivele, garanţia securităţii, libera circulaţie în spaţiul european, ridicarea standardelor legislative la nivelul european, recunoaşterea dreptului la muncă în oricare din ţările Europei, acces aproape nelimitat la informaţii de interes general şi specific şi multe altele.

Odată cu ele, însă, se implementează şi un sistem de valori care este în contradicţie cu sistemul de valori biblice, creştine, dinamitând prin aceasta baza moralităţii vieţii sociale, fundamentele etice şi spirituale ale vieţii umane, depărtându-ne progresiv de Dumnezeu.

Menţionez câteva dintre ele:

§ Secularizarea. Trăim într-o societate puternic secularizată şi suntem invitaţi să ne asimilăm ei. Modul de viaţă la care ne invită Comunitatea Europeană se fundamentează pe o concepţie materialistă şi autonomă despre lume, adică a unei lumi fără Dumnezeu care-şi are centrul de gravitate în ea însăşi. O lume autonomă, cu o cultură autonomă, care nu mai are în centrul ei pe Dumnezeu, ci omul. O civilizaţie europeană bazată pe o legislaţie cu un pronunţat caracter antropocentric (centrat pe om) ce nu manifestă nici un interes pentru viaţa spirituală a omului, pentru sufletul lui, pentru mântuirea lui. Amintiţi-vă doar că noua Constitutie a Comunitatii Europene a evitat să insereze, măcar simbolic, numele lui Dumnezeu sau alte referinţe la moştenirea creştină a bătrânului continent. De aceea cultura Noii Europe face cu greu loc religiei ca parte a vieţii comunitare. De aici, observăm cum încet, dar sigur, îşi face loc un sistem de valori lumesc cu caracteristici distructive pentru viaţă şi societate. Menţionăm doar una: promovarea unei gândiri libere de orice constrângere exterioară, care nu se pleacă înaintea altei realităţi decât aceea a experienţelor, dependenţa de divin fiind exclusă aproape total. Nici Revelaţia divină, nici tradiţiile creştine de valoare şi nici o dogmă nu au dreptul să se interpună în calea manifestării ei libere. De aceea oamenii cu greu mai pot discerne “aurul de nisip”, lucrurile sfinte şi însemnate de cele trecătoare şi distructive.

§ Relativizarea eticii individuale şi comunitare. De aici stilul de viaţă libertin, imoral, fără convenţii şi fără reţineri. Mai peste tot, moralitatea oamenilor, a clericilor şi a liderilor de tot felul scade dramatic şi nimeni nu se mai miră. Aşa cum menţiona cineva, sunt prea multe semne care arată că societatea europeană se înstrainează dramatic de Dumnezeu. Iar unul din semne este încercarea de redefinire a păcatului. Omul nu mai este definit ca păcătos (în sensul călcării legii divine şi întreruperii relaţiei cu Dumnezeu), ci este victima unei boli, deci trebuie înţeles şi tratat. Secularizarea a penetrat la toate nivelurile societatii europene. Un sindrom îngrijorător este lipsa respectului pentru viaţa şi pentru morala creştină. Ţări în care Biserica Protestantă este Biserica majoritară, aprobă eutanasia, iar Parlamentul European impune ţărilor candidate şi integrate acceptarea homosexualităţii[1].

§ Privatizarea religiei. Cultura Noii Europe face cu greu loc religiei ca parte a vieţii comunitare. Religia este considerată ca o problemă particulară a fiinţei umane, ca o afacere de ordin privat. Dar credinţa creştină niciodată în istoria Bisericii nu a fost considerată sau prezentată ca fiind privată. Întotdeauna a fost şi va rămâne o credinţă personală. O religie se defineşte ca fiind personală şi prin responsabilităţile avute în comunitate, pe când o religie privată se defineşte în termenii izolării şi independenţei. A privatiza creştinismul înseamnă a avea o religie fără Biserică, fără participare în comuniune, fără protecţia spirituală a Bisericii, oricând expus căderii în forme religioase străine vieţii creştine autentice. Nu există viaţă creştină separată de Biserică, definită ca partaşie a tuturor credincioşilor de-a lungul veacurilor[2]. Oamenii sunt tot mai puţin interesaţi de biserică şi tot mai puţini o frecventează.

§ Supremaţia ştiinţei. În sfera publică, cuvântul decisiv nu-l mai are adevărul revelat, ci “ştiinţa” aşa cum este ea percepută de cei mai mulţi, cu concepţia evoluţionistă despre lume şi viaţă ca fiind concepţia determinantă. Religiile sau confesiunile pot avea valoare numai pentru cei care le respectă ca atare, însă pretenţia pentru deţinerea şi proclamarea “adevărului” în sfera publică o are numai “ştiinţa”. Între Evanghelie şi cultură nu există dialog, şi de aici lipsa impactului transformator şi înnoitor al ei (Evangheliei).

§ Înstrăinarea individului şi accentuarea egocentrismului. Avem probleme de comunicare în plin veac al comunicării. Accesul tot mai vast la Internet ne deschide larg uşa spre o lume complexă şi aparent nelimitată, dar ne închide uşa spre aproapele noastru. Din spatele computerelor şi din goana vieţii tot mai aglomerate, nu se mai cultivă comuniunea, părtăşia dintre suflete. Oamenii devin parcă tot mai „tehnologizaţi” şi nu mai au resurse să-şi împărtăşească durerile şi bucuriile, cu toate că nevoia aceasta nu poate fi stinsă. De aici, apariţia şi accentuarea unui alt rău: nepăsarea, izolarea, indiferenţa. Trăim deja într-o cultură care cultivă tot mai mult aceste aspecte: izolare şi lipsă de comunicare autentică şi benefică între indivizi, în sânul familiei şi între familii, în comunităţi şi chiar în biserici şi între ele. Migraţia spre alte locuri de muncă, mai bănoase, însoţite de separarea fizică dintre parteneri, dintre părinţi şi copii, accentuează tot mai mult acestea, distrugând nu de puţine ori şi vieţi, şi familii, şi comunităţi.

În faţa acestor capcane şi provocări, şi ale multora nesubliniate, nu ne rămâne decât să ne re-examinăm valorile şi convingerile pe baza cărora vrem să ne trăim viaţa, să ne facem ordine în universul interior ancorându-ne în singura stâncă stabilă, de neclintit, a vieţii – Dumnezeu – şi, în comuniune strânsă cu semenii noştri, cu fraţii de credinţă, să „veghem unii asupra altora ca să ne îndemnăm la dragoste şi la fapte bune; şi cu atât mai mult, cu cât vedem că ziua Domnului se apropie” (Evrei 10:24)

---

[1] Emil Bartoş – „Gândirea baptistă şi spiritul european”, prelegere susţinută la sesiunea de comunicări ştiinţifice a Institutului Teologic Baptist din Bucureşti, aprilie 2003

[2] Idem

Efectul intrarii Romaniei in UE asupra bisericii

de Mihai Dumitraşcu
(Pastorul Bisericii Pentecostale "Emanuel", Galaţi)

Un diplomat occidental statea, cu cativa ani in urma, la masa cu fostul prim-ministru chinez Ciu En Lai nestiind exact ce subiect sa abordeze. Dar stiind ca Ciu En Lai iubea istoria, l-a intrebat: „Ce credeti despre Revolutia Franceza?” Ciu En Lai s-a uitat la el dupa care i-a raspuns: „Este prea devreme ca sa iti pot spune”. Pentru unii Revolutia Franceza este arhaica; pentru altii de abia s-a intamplat si inca nu pot trage concluzii.

A trecut doar un an de la integrarea Romaniei in UE, sa poti vorbi despre efectele acesteia in biserica cred ca este prea devreme. As mentiona totusi faptul ca inainte de integrare, Romania a trebuit sa faca nenumarate schimbari ca sa fie pregatita pentru 1 ianuarie 2007, ceea ce lasa sa se vada anumite tendinte in biserica din Romania.

Tinand cont de influenta nefasata care s-a abatut asupra Romaniei dinspre rasarit in ultimii ani, s-a putut observa o dorinta in masa a romanilor de a se integra in structurile euro-atlantice. Integrarea cu siguranta a adus multe beneficii, dar cred ca sunt si lucruri care ar trebui sa ne ingrijoreze.

Printre beneficii as mentiona cateva:

1. Cred ca se garanteaza drepturile si libertatile religioase odata cu integrarea. Este un mare castig aceast lucru, dupa ce ani de zile nu am putut sa ne manifestam liber crezul nostru. Biserica in timpul regimului comunist a invatat sa supravetuiasca. In noile conditii invatam sa ne manifestam liber si de la mentalitatea defensiva pe care am dobandit-o sa trecem la cea de ofensiva. Astfel biserica poate acum transmite societatii noastre valorile crestine si in mod special poate predica credinta in jertfa Domnului Isus Hristos, singura care ne poate mantui.

2. Libertatea de miscare in Europa a adus cu sine posibilitatea de a deschide biserici Evangelice romanesti in multe tari Europene. Sper ca acest lucru sa aduca speranta pentru o societate atat de secularizata si comunitatile de credinciosi evanghelici romani, sa poata fi o marturie printre ceilati europeni.

Lucrurile care ma ingrijoreaza ca o consecinta a integrarii in UE ar fi:

1. Migrarea generatiei tinere de credinciosi in afara granitelor Romaniei. Pentru mine este o mare durere sa vad asa de multi tineri cu mare potential, destepti, pregatiti, care sunt nevoiti, datorita starii grave in care se gaseste economia Romaniei, sa ajunga sa faca tot felul de munci necalificate pentru altii. Cateva consecinte pe care le vad ca urmare a migrarii spre vestul Europei:

a. Bisericile pierd generatia tanara. Investim in echiparea lor spirituala si cand sa se implice in lucrare deja nu mai sunt printre noi.

b. Divortul incepe sa devina o problema pana si printre evanghelici. Un cotidian central spunea zilele trecute : ”Peste 80% din divorţurile pronunţate de Judecătoria Curtea de Argeş în cazul familiilor cu copii sunt intentate de cuplurile în care unul dintre soţi este plecat la lucru în străinătate”.

Ce trist este sa vezi acum familii care din punct de vedere material incep sa o duca mai bine, dar emotional si spiritual sunt devastate. Sunt nenumarate situatii cand numai unul din soti este plecat sau poate ambii parinti si cei de acasa suporta consecintele despartirii care se manifesta in dezechilibre emotionale, sinucideri, divorturi, etc.

2. Relativismul moral.

Influenta societatii postmoderne aduce deja relativism si printre noi. El incepe sa se vada mai ales la generatia tanara, dar cred ca cel mai bine se vede atunci cand vorbim de moralitate. Infidelitaea, concubinajul, relatii sexuale intre persoane de acelas sex sunt cateva din aceste consecinte. Astfel familia este cea care sufera foarte mult.

3. Materialismul.

Dupa ce am vazut ce au cei din occident, sigur ca s-a nascut si in noi dorinta de a obtine ceea ce au ei. Pana la un punct nimic rau, este bine sa ne bucuram de ceea ce ofera o societate civilizata. Problema pe care o vad in schimb este ca am devenit foarte ocupati. Muncim tot mai mult pentru a face fata noilor cerinte si imediat culegem secatuirea de viata spirituala, relatii superficiale, valori rasturnate.

In noul context ma intreb cum va fi biserica din Romania peste zece ani, dar peste douazeci de ani? Chiar daca mediul din jurul nostru nu ne este cel mai prielnic, am speranta,deoarece Isus a spus ca „Eu... voi zidi Biserica Mea, si portile Locuintei mortilor nu o vor birui” (Matei 16:18). In acelasi timp cred ca noul context in care traim ar trebui sa ne responsabilizeze foarte mult in a reusi sa nu compromitem mesajuj Scripturii si a fi in acelasi timp relevanti pentru aceasta generatie.

3 iunie - motive de rugăciune

1) Rugaţi-vă pentru G. şi I., două surori care în ultima vreme nu vin la centru de zi. Părinţii lor le ţin acasă şi, în loc să le trimită la şcoală, le pun la muncă. De asemenea, G. a călcat pe un cui recent şi ca urmare are un picior umflat. Rugaţi-vă ca ea să fie vindecată şi ca părinţii fetelor să le permită să meargă la şcoală şi să vină la centru. Rugaţi-vă ca Împărăţia lui Dumnezeu să intre în familia aceasta.

2) Rugaţi-vă pentru D., un băiat care a fost internat la spital recent cu riscul îmbolnăvirii cu TBC. În prezent, doctorii fac analize ca să afle dacă boala este activă şi dacă băiatul are nevoie de tratament. Rugaţi-vă pentru vindecare şi pentru ca D. să iasă din spital în curând.

3) Rugaţi-vă pentru M., un băiat care se luptă cu instabilitate emotională şi psihologică. Rugaţi-L pe Dumnezeu să aducă pace şi vindecare în viaţa lui. De asemenea, M. nu are un loc unde să stea, deci rugaţi-L pe Dumnezeu să i-l dea.

4) Rugaţi-vă pentru M., o adolescentă care în ultima vreme lipseşte de la centru mult. Rugaţi-vă ca ea să vină mai regulat şi ca noi să avem înţelepciune să ştim modul în care să o iubim cel mai bine în vremea aceasta.

5) Rugaţi-vă pentru S., un băiat mic care abia începe procesul de alfabetizare. El rămâne în urmă la şcoală, deci rugaţi-L pe Dumnezeu să-l ajute în vara aceasta să înveţe repede şi să poată citi aşa cum trebuie la vârsta lui. Rugaţi-vă ca noi să ştim cum să-l ajutăm cel mai bine.

6) Rugaţi-vă pentru D., un băiat care lipseşte de la centru mult în ultimul timp. Simţim că el strigă după atenţie în felul acesta, deci rugaţi-L pe Dumnezeu să-i vindece rănile cele mai adânci şi să-i dea acele lucruri de care are nevoie. Rugaţi-vă să găsească şi să accepte afecţiunea pe care o râvneşte de la Tatăl lui Ceresc.

7) Rugaţi-vă pentru C., o adolescentă care trece prin procesul de a-şi obţine buletinul. Acesta este un proces stresant şi complicat, deci rugaţi-L pe Dumnezeu să-i dea pace în mijlocul acestei situaţii şi să permită ca procesul să meargă cât mai repede.