Rasismul nedefinit

- David Chronic

Ne-am obişnuit cu afirmaţile de fiecare zi. Spunem copiilor noştri, “Nu fi ţigan!” Spunem colegilor noştri, “Ce este ţigănia asta?” Cu toate că poate n-am spune în gura mare rromilor “cioara”, i-am descrie mai politicos ca fiind „cei mai închişi la culoare” – fără să realizăm că am fixat culoarea feţei noastre ca fiind standardul cu care îi măsurăm pe alţii.

Când am venit prima oară în România, o profesoară de lingvistică de la Universitatea Cuza din Iaşi ne-a explicat etimologia cuvântului “ţigan.” A spus că provine de la cuvântul grecesc pentru “murdar.” Ea a adăugat: “Este adevărat. Ţiganii sunt murdari.” Din fericire, au fost şi alţii în clasă care vorbeau greceşte şi au discreditat mitul acesta care legitimizează rasismul ei. Cu toate acestea, rasismul este reflectat şi înrădăcinat în limbă. Chiar DEX-ul defineşte cu un înţeles dublu “ţigănie” ca fiind “totalitatea ţiganilor care locuiesc la un loc” şi “fapta sau maniera condamnabilă.” Alte definiţii denigratoare folosite în dicţionarul oficial includ “a arunca moartea în ţigani” şi “e învăţat ca ţiganul cu ciocanul.” Poate definiţia cea mai groaznică este înţelesul cuvântului “ţigan”: “un epitet dat unei personei cu apucături rele.”

Am fost surprins şi din cauza ignoranţei generale cu privire la rromi. Cei mai mulţi, incluzând pe rromi înşişi nu ştiu că rromii au fost sclavi în România cel puţin din secolul al XIII-lea. Cei mai mulţi nu ştiu că aceştia au fost emancipaţi în mijlocul secolului al XIX-lea şi că mii de rromi au fost omorâţi în lagăre de concentrare din cauza alianţei României cu Naziştii. Este important să înţelegem istoria identităţii rasiale deoarece învăţăm că rasa este un concept inventat să promoveze interesele politice şi etice ale culturii dominante. În present, UE-ul impune o legislaţie care asigură toleranţa etnică. Poate că este un prim pas care ajută, dar nu este suficient de radical deoarece toleranţa este doar “includere prin care puterea şi privilegiul este extins dar nu criticat”. (Katongole, A Future for Africa, 221)

Venind din cultura americană care încearcă să ascundă rasismul în spatele corectitudinii politice şi zâmbetelor plastice, am fost lovit de faptul că rasismul în România nu este doar accept, ci şi promovat. Nu numai că rasismul nu este negat, este şi justificat ca fiind poziţia corectă. Ca unul din afară culturii, poate că îmi este mai uşor să văd cât de greşit este.

Împrietenindu-mă cu mulţi dintre cei săraci în România înseamnă că am prieteni şi din tradiţia rromilor. Întotdeaună sunt întristat de complexul lor de inferioritate şi chiar de negarea moştenirii lor. Dar rasismul şi concepţile de sine corespunzătoare sunt lucruri învăţate. Acest lucru înseamnă că cei micuţi ne arată o frântură de viaţa dincolo de rasă.

Comunitatea noastră nu va uita niciodată ziua în care unul dintre prietenii noştri rromi au început clasa îintâi. Era neîmblânzit, îndrăzneţ şi inconştient de cei din jur. Îşi purta viaţa cum purta şi zâmbetul lui mare şi plin de energie. Atunci când ceilalţi copiii vorbeau despre “ţigani”, Iulian, cu toata îndrăzneală, a divulgat, “Eu sunt ţigan!” Poate că este trist faptul că ştia deja că era “diferit”, dar ne-am bucurat să vedem acceptarea fără ruşine a familiei şi tradiţiei – mai ales într-o cultură în care cuvântul “ţigan” este sinonim cu tot ce este derogator.

Totuşi, mândria în etnia noastră ne conduce în a defini relaţii pe bază de etnie. Şi acesta nu este un lucru creştinesc. Nu înseamnă că toate diferenţele noastre culturale sunt absorbite într-o unitate monolitică. Biblia ne învaţă în Genesa 10 că fiecare din fiii lui Noe au mers în direcţii separate, fiecare cu limba şi cultura lui. În capitolul 11, neamurile se revoltă şi încearcă să se unifice sub o singură limbă şi cultură. Dumnezeu răspunde prin a aduce confuzie. În Noul Testament găsim inversarea blestemului din Babel. Atunci când se naşte biserica şi Duhul este turnat în ziua cinzecimii, fiecare ucenic vorbeşte într-o altă limbă, dar toţi, incluzând pe cei din jur, înţeleg mesajul în propria limbă. Limbile şi culturile nu sunt asimilate sub o singură rasă. Mai degrabă, prin Duhul Sfânt, persoanele de diferite etnii sunt integrate în biserică, sărbătorindu-se diversitatea culturală în relaţii unite.

Dacă rasismul se simte acasă în cadrul unui societăţi, atunci provocarea pentru biserică este să creeze o societate alternativă care nu presupune rasă şi identitate rasială. Asta înseamnă că nu există o biserică sepărată pentru fiecare rasă, neam sau popor, ci că suntem o singură biserică şi trebuie să fim biserică împreună. Martin Luter King a remarcat o dată că ora cea mai segregată este duminica dimineaţa. Este spre ruşinea noastră, ori de câtde ori afirmăm “o biserică Românească” şi “o biserică ţigănească” în loc de o singură biserică creştină. Ne rugăm împreună, “Tatăl nostru” care implică faptul că suntem o singură familie înrădăcinată în El.

În biserică, prin urmare, relaţiile nu sunt definite prin rasă. Nu este nici Iudeu, nici Grec; nu este nici Rrom, nici Român; ci toţi suntem una în Hristos Isus (Galateni 3:28). Cu Iulian, afirmăm cu mândrie nu faptul că “eu sunt ţigan!” sau că “eu sunt Român!” ci că “noi suntem creştini!” Zidul de dispărţire este surpat în familia numită “biserică” (Efeseni 2:14).