Cazierul, amprenta trecutului asupra prezentului

oana tonică

Moise este cunoscut pe paginile Bibliei ca fiind „cel mai blând om de pe pământ”, dar, dacă aruncăm o privire în trecutul lui, vom observa poate cu surprindere că pe „cazierul” lui este trecută infracţiunea de omor. Prin urmare, Moise a fost şi un criminal.

Aşadar, „criminal” şi „cel mai blând om de pe pământ”?

Ce s-a întâmplat oare între aceste două etape ale vieţii lui? Dumnezeu l-a dus pentru 40 de ani în deşert, acolo unde El l-a prelucrat, acolo unde mândria lui a fost zdrobită, acolo unde a fost conştientizat de falimentul vieţii lui, acolo unde însă a urmat şi înălţarea lui, acolo unde Moise a văzut ceea ce poate face Dumnezeu dintr-un „nimeni” care se lasă abandonat în mâna Lui. Aceea a fost perioada de educare a lui Moise în şcoala lui Dumnezeu.

Ceea ce este interesant de observat e faptul că Dumnezeu nu-i aduce niciodată însă înainte lui Moise trecutul lui, faptul că în trecut, ucisese pe cineva. După 40 de ani de formare şi de ucenicie în şcoala Lui, Dumnezeu începe să-l ridice pe Moise şi să-l folosească pentru o chemare deosebită. Îl ridică şi-i întăreşte autoritatea în faţa a peste două milioane de oameni, pe care-i conduce ca şi lider spre Canaan, ţara promisă.

Întorcându-ne privirea spre noi, trebuie să recunoaştem faptul că, de multe ori în momentul în care intrăm în contact cu o anumită persoană care are un trecut „dubios” devenim foarte rezervaţi şi neîncrezători.

Din această cauză, pentru mulţi, trecutul le este amprentă asupra prezentului, o amprentă care îi va urmări tot restul vieţii lor.

Trecutul lor devine o a doua identitate iar ei se lovesc astfel de multe uşi închise în momentul în care încearcă să-şi refacă stilul de viaţă, să-şi clădească un viitor pentru ei şi pentru familiile lor. Foarte greu îi este unui om să mai găsească un serviciu care să-i permită să ducă un trai decent, în momentul în care în cazier apar una sau mai multe infracţiuni. Pentru astfel de persoane povara este dublată de faptul că trebuie să dovedească din greu că viaţa lor s-a schimbat, că pentru acele fapte, au plătit deja, şi deşi au plătit cu închisoarea pentru vina lor, ajunşi în libertate, izolarea continuă,ei fiind prizonierii prejudecăţii, a ostracizării celorlalţi.

Populaţia majoritară tinde să perceapă grupurile vulnerabile, datorită comportamentului sau înfăţişării lor diferite, ca fiind o ameninţare la adresa stabilităţii regulilor sociale, a dezvoltării comunitare, sau a bunăstării şi securităţii personale. Astfel de grupuri tind să fie marginalizate, excluse de la accesul egal la bunuri şi servicii publice, aduse astfel într-o stare de dependenţă de asistenţa statului, lucru care face şi mai facilă excluderea până la izolare de restul comunităţii în instituţii închise sau zone geografice separate. Riscul de conflict social şi infracţionalitate creşte ca urmare a unei astfel de soluţii.¹

Neavând astfel nici o şansă la construirea unei vieţi normale, mulţi dintre ei, revin la vechiul stil de viaţă şi comit noi infracţiuni pentru care trebuie să plătească din nou.

Prin natura profesiei mele, am ocazia zilnic să intru în contact cu familii din zona Valea Oraşului. Recunosc, la început eram destul de sceptică şi rezervată în a mă apropia de această zonă, din cauza unor prejudecăţi nefondate, alimentate poate şi de opinia generală a gălăţenilor cu privire la persoanele care-o populează. Săptămânile au trecut şi, în mintea mea au început să cadă rând pe rând aceste bariere, iar în locul lor să se nască sentimente de compasiune şi respect faţă de aceste persoane. Am avut ocazia să aud poveşti de viaţă, în faţa cărora n-am putut decât să rămân mută. Unii dintre partenerii de viaţă, soţi sau soţii, s-au confruntat cu aceste prejudecăţi din partea opiniei publice în momentul în care se aflau în căutarea unui loc de muncă, fiind respinşi din cauza trecutului lor. Cu siguranţă lor le-a fost şi mai greu.

Putem oare să intervenim şi să întrerupem această ciclicitate? Avem noi oare vreo putere sau vreo responsabilitate faţă de acest aspect? Cred că fiecare dintre noi este chemat să acorde o a doua sau a treia şansă celui care are nevoie de ea şi nu doar îngăduindu-l în viaţa publică, ci poate chiar implicându-ne în mod activ atunci când este posibil în refacerea vieţii lui.

Familia, grupul de prieteni, comunitatea locală şi poate cel mai mult biserica, sunt sursele naturale, eficace care pot oferi sprijinul emoţional, educaţional, dar şi material, necesar integrării sociale a membrilor vulnerabili ai societăţii.²

¹ Pachet informativ „Reintegrarea socială a persoanelor condamnate penal care aparţin unor grupuri vulnerabile” V Recomandări pentru strategie şi practică – 2. Politici sociale pentru tratamentul egal al persoanelor condamnate penal care aparţin unor grupuri vulnerabile – Un răspuns comunitar integrat

² idem